You are here:
dependenta de nicotina

Cuprins

Dependența de nicotină este o afecțiune ce trebuie privită și tratată cu aceeași seriozitate ca orice altă boală. În România, 30% din populația adultă fumează, iar numărul adolescenților fumători a crescut progresiv în ultimii ani, ajungând la 50%.

Adolescenții încep să fumeze, în general, la vârsta de 13-14 ani. Educația referitoare la efectele dăunătoare ale fumatului asupra plămânilor în curs de dezvoltare este insuficientă atât în școli, cât și în familii. 

 

Dependența de Nicotină: Riscuri

Cu cât vârsta la care un tânăr începe să fumeze este mai mică, cu atât afectarea întregului organism este mai profundă, crescând riscul dezvoltării unor boli severe pulmonare, cardiace sau neurologice în anii următori.

Nicotina este substanța la care organismul nostru devine dependent atunci când fumăm. Nicotina, alcaloidul principal din planta de tutun, determină scăderea anxietății, creșterea frecvenței respirației, creșterea tensiunii arteriale și formarea cheagurilor de sânge. Nicotina poate ajunge în organism pe mai multe căi:

 

Calea respiratorie: Prin inhalarea fumului de țigară, fie activ (când fumăm), fie pasiv (când stăm într-un mediu în care se fumează). Fumul de țigară trece prin membrana alveolelor pulmonare și este absorbit în sânge.

 

Calea digestivă: Nicotina este absorbită la nivelul cavității bucale și ajunge în sânge. Cantitatea de nicotină absorbită pe această cale este mică, dar iritația mucoasei faringiene poate duce în timp la cancer faringian sau laringian.

 

Calea cutanată: Absorbția nicotinei la nivelul pielii este rapidă și depinde de suprafața pielii expuse fumului de țigară. Deși cantitatea absorbită prin piele este mică, în timp, pielea devine închisă la culoare, ridată și cu un aspect bolnăvicios.

 

Un aspect mai puțin discutat al dependenței de nicotină este legătura sa cu ateroscleroza, o boală cardiovasculară gravă caracterizată prin îngustarea și întărirea arterelor din cauza acumulării plăcii de aterom. 

Fumatul și expunerea la nicotină se numără printre factorii de risc in cazul aterosclerozei, contribuind la deteriorarea pereților arteriali și la formarea plăcii. Alfă cum poți preveni accidentul vascular cerebral renunțând la fumat și adoptând un stil de viață sănătos.

 

Semnele Dependenței de Nicotină: Sevrajul Nicotinic

Suntem dependenți de nicotină atunci când nu ne putem lăsa de fumat. Dacă la 2-3 ore de la ultima țigară simțim o nevoie acută de a fuma și experimentăm unul sau mai multe dintre semnele descrise mai jos, putem afirma că suntem dependenți de nicotină.

Sevrajul nicotinic este un alt semn al dependenței de nicotină. El reprezintă simptomele care apar atunci când încercăm să ne lăsăm de fumat. Severitatea acestuia depinde de doi factori principali:

 

Durata fumatului: Un fumător în primul an are șanse mai mari să se lase de fumat, pe când un fumător de lungă durată va trebui să depună un efort mai mare.

 

Numărul de țigări fumate zilnic: Cu cât fumăm mai multe țigări pe zi, cu atât cantitatea de nicotină la care este expus organismul este mai mare, ceea ce duce la o dependență mai mare.

 

Simptomele sevrajului nicotinic

Simptomele sevrajului nicotinic includ nevoia acută de a fuma, nervozitate, amețeli, transpirații, dureri de cap și dificultate de concentrare. Stările de sevraj se pot agrava în primele zile, astfel încât la 3-7 zile pot apărea și alte simptome:

 

  • Insomnii
  • Stare depresivă
  • Iritabilitate
  • Oboseală
  • Creșterea apetitului alimentar, ducând la creșterea în greutate
  • Uscarea mucoasei bucale
  • Greață
  • Tuse
  • Constipație sau diaree
  • Furie, iritabilitate sau frustrare

Etapele sevrajului nicotinic

Sevrajul nicotinic se instalează în mai multe etape distincte. În primele ore, pe măsură ce cantitatea de nicotină din sânge scade, apare nevoia acută de a fuma. După 10-12 ore, persoana poate experimenta stres, neliniște, iritabilitate și furie. La 24 de ore, apetitul alimentar crește, iar nervozitatea se accentuează. În următoarele zile, simptomele pot include dureri de cap, amețeli, insomnie, transpirații și o stare generală de rău fizic. După prima săptămână, toate aceste semne încep să se diminueze treptat.

dependenta de nicotina

Dependența de nicotină este o problemă serioasă care afectează atât adulții, cât și adolescenții din România. Începerea fumatului la vârste fragede are consecințe grave asupra sănătății, iar educația insuficientă agravează situația. Nicotina, substanța principală din tutun, creează o dependență fizică și psihică puternică, manifestată prin diverse simptome de sevraj. Aceste simptome pot varia de la nervozitate și dureri de cap la insomnie și creșterea în greutate. Conștientizarea și abordarea adecvată a acestor simptome sunt factori importanți pentru a înțelege și trata dependența de fumat.

 


Dacă vă confruntați cu astfel de probleme, echipa Pandora Medical Center vă stă la dispoziție!