Bantas Irina
Cuprins
Sindromul de tunel carpian este o afecțiune des întâlnită, care se manifestă prin parestezii dureroase și amorțeală la nivelul mâinilor, fiind adesea mai pronunțate pe parcursul nopții. Această condiție este cauzată de compresia nervului median în canalul carpian, un canal îngust situat la încheietura mâinii. Pe măsură ce canalul se îngustează, presiunea exercitată asupra nervului median provoacă simptomele caracteristice sindromului de tunel carpian.
Simptomele sindromului de tunel carpian includ senzații de furnicături și amorțeli în zona în care acționează nervul median: de-a lungul degetului mare, arătătorului, celui mijlociu și în parte din degetul inelar. Pacienții raportează și dureri la nivelul eminenței tenare, iar în cazuri severe de compresie, apare slăbiciune musculară și chiar atrofie la acest nivel. Pierderea puterii musculare determină deseori pacienții să se plângă că le scapă obiectele din mână sau că nu mai pot efectua anumite mișcări.
Atrofia eminenței tenare reprezintă un indicator avansat al sindromului de tunel carpian și, de regulă, nu este ameliorată după intervenția chirurgicală de decompresie.
Semnificative în stabilirea diagnosticului de sindrom de tunel carpian sunt:
- semnul Tinel: manifestarea senzațiilor de furnicături la percuția ușoară a încheieturii mâinii cu un ciocan reflex;
- semnul Phalen: apariția simptomelor în momentul în care încheietura mâinii este flexată.
Cauzele sindromului de tunel carpian:
- Artroze/artrite ale articulației mâinii: Afecțiuni precum poliartrita reumatoidă și artroza degenerativă pot contribui la îngustarea canalului carpian.
- Traumatisme: Traumatismele la nivelul articulației pumnului, precum fracturile, pot provoca compresia nervului median.
- Afecțiuni medicale: Diabetul zaharat, hipotiroidismul, acromegalia și amiloidoza pot fi asociate cu sindromul de tunel carpian.
- Factori hormonali: Sarcina și alăptarea pot crește riscul de a dezvolta sindromul de tunel carpian din cauza modificărilor hormonale și retenției de lichide.
- Alte afecțiuni și factori: guta, hemodializa și consumul excesiv de alcool pot fi, de asemenea, implicați în apariția sindromului de tunel carpian.
Diagnosticul sindromului de tunel carpian:
Există mai multe metode prin care se poate diagnostica în timp util această afecțiune:
- Simptomatologia clinică
- Examenul clinic: Medicul poate evalua simptomele, poate face teste de sensibilitate și de forță musculară și poate verifica anumite semne specifice, cum ar fi semnul lui Tinel și semnul lui Phalen.
- Electroneurografie (ENG) și electromiografie (EMG): Aceste teste măsoară viteza de conducere și activitatea electrică a nervului median și pot ajuta la confirmarea diagnosticului.
- Ecografia articulației pumnului: Ecografia poate fi utilizată pentru a evalua structurile anatomice ale canalului carpian și pentru a evidenția posibile anomalii.
- Analize de sânge: În unele cazuri, pot fi efectuate analize de sânge pentru a depista afecțiuni asociate care pot contribui la sindromul de tunel carpian, precum diabetul zaharat sau artrita reumatoidă.
Tratamentul pentru sindromul de tunel carpian:
Pentru tratarea sindromului de tunel carpian medicii recomandă:
- Evitarea mișcărilor care suprasolicită articulația pumnului și pun presiune pe nervul median.
- Tratament medicamentos: Medicamente precum vitaminele din grupul B, acidul alfa-lipoic, gabapentina și pregabalina pot fi prescrise pentru a ameliora durerea și inflamația asociate cu sindromul.
- Imobilizarea articulației pumnului: Utilizarea unei orteze speciale pentru sindromul de tunel carpian poate ajuta la menținerea în poziție neutră a încheieturii mâinii și la reducerea presiunii asupra nervului median.
- Tratamentul cauzei subiacente: Dacă sindromul de tunel carpian este cauzat de o altă afecțiune, cum ar fi artrita reumatoidă sau diabetul zaharat, tratamentul acestei afecțiuni poate ajuta la ameliorarea simptomelor.
În cazurile severe sau în cazurile în care alte metode de tratament nu au avut succes, poate fi recomandată intervenția chirurgicală de decompresie a nervului median. Aceasta implică eliberarea nervului de compresiune prin tăierea ligamentului care acoperă canalul carpian. Recuperarea postoperatorie după intervenția chirurgicală este importantă și poate dura între trei și șase săptămâni. În această perioadă, pacientul poate avea încheietura mâinii imobilizată. Pentru a grăbi recuperarea, pot fi recomandate sesiuni de kinetoterapie și fizioterapie, care pot ajuta la restabilirea mobilității și forței mâinii.
De asemenea, sunt disponibile și tehnici chirurgicale avansate, cum ar fi chirurgia endoscopică, care implică utilizarea unor instrumente și camere mici pentru a realiza intervenția minim invazivă, cu incizii mai mici și perioade de recuperare mai scurte.
Este important să consultați un medic specialist, cum ar fi un neurolog sau un chirurg plastic sau neurochirurg, pentru evaluarea și tratamentul adecvat al sindromului de tunel carpian. Aceștia pot oferi recomandări specifice în funcție de cazul dumneavoastră și pot stabili ce opțiuni de tratament sunt cele mai potrivite.
