You are here:

Cuprins

Sistemul nervos periferic este partea sistemului nervos și conține toți neuronii localizați în afara sistemului nervos central.

Sistemul nervos cuprinde două părți:

  1. sistemul nervos central, alcătuit din creier și măduva spinării
  2. sistemul nervos periferic, care cuprinde toți nervii periferici ai membrelor superioare și inferioare și nervii cranieni

Ce funcții are sistemul nervos periferic?

  • Motorie – nervul periferic conduce comanda de la creier la mușchii corpului, realizând astfel mișcarea corpului și a feței
  • Senzitivă – conectează creierul și măduva spinării cu receptorii periferici (care se află în mușchi, tendoane, piele, mucoase), fiind astfel responsabil de senzațiile pe care le simte creierul – durere, atingere, cald, rece, etc.
  • Autonomă (sistemul simpatic și parasimpatic) prin care se face reglarea funcțiilor organelor interne și a glandelor endocrine și exocrine. Astfel, se reglează activitatea inimii, respirația, digestia, transpirația, etc.

Cauzele afectării sistemului nervos periferic:

  1. Compresie externă a nervilor (exemple: O hernie de disc face compresie pe rădăcina nervului periferic. Sindromul de tunel carpian în care nervul median este comprimat la nivelul articulației pumnului)
  2. Boli metabolice – diabetul zaharat, bolile hepatice, bolile renale, tulburările endocrine (afectarea tiroidei)
  3. Boli autoimune – Lupusul eritematos, vasculitele, sindromul Guillain-Barré, polinevrita cronică infecțioasă demielinizantă, etc.
  4. Toxice – alcoolul, plumbul, mercurul, medicamentele, toxice industriale.
  5. Bolile neoplazice și tratamentele lor – chimioterapia și radioterapia.
  6. Infecțiile:
  • Virale – infecția cu virus herpetic, cu virusul Zoster, HIV.
  • Bacterii – toxoplasmoza, Borrelia.
  1. Malnutriția – deficiența de vitamina B1, B12, PP, vitamina E, sau intoxicația cu vitamina B6.
  2. Alte cauze – sarcoidoza, policitemia vera.
sistemul nervos al omului

Care sunt cele mai frecvente boli ale sistemului nervos periferic?

Mononeuropatie – când este afectat un singur nerv periferic

Polineuropatie – când sunt afectați mai mulți nervi periferici

 

Care sunt cele mai comune manifestări ale sistemului nervos periferic:

  • Simptome sensitive – durere, parestezii, senzație de cald sau rece, senzația de arsură, usturimi, dispuse în special la membre sub forma de “mănușă sau ciorap”
  • Motorii – pareză la nivelul mâinilor, picioarelor sau ale feței, atrofii musculare distale ale mâinilor sau picioarelor, abolirea reflexelor ROT (Reflex Osteotendinos:
    Acesta se caracterizeaza printr-o scurta reactie motorie care este cercetata lovind un tendon cu un ciocan de cauciuc – ciocan pentru reflexe).
  • Autonome – hipotensiunea ortostatică, secreția deficitara a transpirației, tulburări trofice
 

Diagnosticul afectării sistemului nervos periferic este electrofiziologic sau, mai pe scurt, EMG. Electromiografia (EMG) este o procedura neinvaziva care permite evaluarea nervilor periferici si a activitatii musculare, utila in stabilirea diagnosticului afectiunilor neuromusculare.

Nu lăsați semnele subtile ale problemelor neurologice să devină probleme majore; luați inițiativa și programați-vă la o consultație neurologică astăzi pentru a asigura un diagnostic precis și o îngrijire adecvată în cel mai scurt timp posibil.